Gheorghe Piperea Europarlamentar

Sunt Gheorghe Piperea, membru în Parlamentul European și vicepreședinte al Grupului Politic al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (“ECR”) din Parlamentul European.

În calitate de membru al Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO), de membru supleant al Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI), de membru supleant al Comisiei pentru Afaceri Constituționale (AFCO) și de membru al Conferinței Președinților de Delegație (CPDE) doresc să am un impact semnificativ în activitatea acestora.

Sunt Președinte al Delegației la Adunarea Parlamentară Pacific-UE (DPAC) și Vicepreședinte al Delegației la Adunarea Parlamentară Paritară a Organizației Statelor ACP-UE (DACP), calități în care conduc inițiativele menite să consolideze relațiile dintre Uniunea Europeană și statele din regiunea Pacificului și contribui la promovarea cooperării între Uniunea Europeană și țările din Africa, Caraibe și Pacific.

În calitate de europarlamentar, promovez inițiative și modificări legislative care să sprijine justiția socială, protecția consumatorilor și creșterea transparenței economice la nivel european. Mă concentrez pe elaborarea și susținerea politicilor care vizează consolidarea drepturilor cetățenilor în fața abuzurilor economice, îmbunătățirea reglementărilor din domeniul piețelor de capital și promovarea unui cadru solid pentru prevenirea insolvenței și protecția consumatorilor. Prin colaborarea cu instituțiile europene și prin implicarea în comisii de specialitate, urmăresc să contribui la o Uniune Europeană mai echitabilă și mai bine pregătită să răspundă provocărilor economice și sociale actuale.

Sunt avocat în cadrul Baroului București din 1996, cu o experiență profesională de peste 28 de ani. Drumul meu în domeniul juridic a început ca judecător la Judecătoria Sectorului 1 București, între 1994 și 1996, după care mi-am consolidat cariera în domenii precum dreptul societar, piețele de capital, insolvența, dreptul transporturilor, dreptul civil și protecția consumatorilor.

Am obținut licența și masterul în Dreptul afacerilor la Universitatea București și am urmat cursuri profesionale la Institutul Național al Magistraturii, Colegiul Juridic franco-român și Școala de avocați din Paris. În 2005, am devenit doctor în drept al Universității din București și al Universității Sorbonne I – Pantheon, cu o teză despre „Acquis-ul comunitar european în domeniul societăților comerciale și al pieței de capital”.

În prezent, sunt și profesor universitar la Facultatea de Drept din București, unde am predat și predau cursuri de drept (comercial român, protecția consumatorilor și insolvență). De asemenea, am publicat lucrări de referință și numeroase articole în domeniile în care activez, contribuind la consolidarea doctrinei juridice românești. În fiecare an, alături de Facultatea de Drept, organizez Conferințele de Dreptul afacerilor, un eveniment de referință pentru profesioniștii din domeniul juridic, destinat dezbaterii tendințelor și provocărilor legislative.

Printre lucrările mele se numără publicații precum „Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații” și „Noul Cod de procedură Civilă. Note. Corelații. Explicații”, pe care le consider o contribuție importantă la evoluția doctrinei juridice în România.